Nimeni nu mai face upgrade: Vânzările de PC-uri continuă să scadă

de: Alexandru Puiu
12 01. 2017

Gartner și IDC au publicat statisticile pentru vânzările de PC-uri din ultimul trimestru din 2016 și nu prea sunt motive de bucurie.

Se fac deja câțiva ani de când vânzările de PC-uri se află în scădere. Rolul respectivelor dispozitive s-a desemantizat în momentul în care smartphone-urile au ajuns să incorporeze ecrane din ce în ce mai mari, iar noi am ajuns să stăm pe internet pe mobil. Imediat după, upgrade-ul PC-urilor din casă a devenit o problemă insignifiantă. Este greu să te convingă cineva să investești bani într-un sistem pe care îl folosești două ore pe săptămână ca să scrii un document sau să scoți ceva la imprimantă.

Singurul detaliu optimist desprins din vânzările de PC-uri din ultimul trimestru din 2016 este că a scăzut scăderea. Practic, rata de declin a vânzărilor de computere a încetinit, dar majoritatea analiștilor sunt de părere că este imposibil să mai întrezărim o creștere a vânzărilor în următorii ani. În ultimele trei luni de anul trecut, conform celor de la IDC, vânzările de PC-uri scăzut cu 1,5 procente, în timp ce oficialii Gartner au ajuns la concluzia că valoarea este de 3,7 procente în comparație cu aceeași perioadă din 2015.

Legat de motivele pentru care observăm aceste trenduri din piață, cei de la IDC sunt optimiști că ritmul scăderii vânzărilor s-a mai ponderat datorită faptului că și piața de smartphone-uri a stagnat în ultima perioadă. Gartner clasifică acest trend ca fiind o constantă cu care trebuie să ne acomodăm. Aparent, acesta este ritmul în care amatorii de tehnologie își fac upgrade la PC, iar situația nu se va schimba.

Există și câteva companii care o duc bine: Lenovo, HP și Dell contiuă să fie pe primele locuri în clasament în aceeași ordine ca acum un an sau doi. Apple a avut un trimestru bun datorită cifrelor de vânzări pentru noile MacBook Pro. Acer, ASUS și o serie de producători mai mici întâmpină dificultăți majore în generare de profituri semnificative.